Danube Delta Tours

STIUCA (Esox lucius)
Descriere: Rapitorul numarul unu, stiuca isi pandeste nemiscata prada care se apropie, pentru ca in momentul oportun sa atace fulgerator. Corpul fusiform este perfect adaptat pentru un demaraj fulgerator, care se dovedeste de prea multe ori mortal. Stiuca are o dezvoltare rapida, atingand in numai trei saptamani 15 mm, iar maturitatea sexuala la varsta de 3 ani, cand are aproximativ 700-800 de grame, si poate ajunge la exemplare de peste 20 de kg (cea mai mare stiuca prinsa in Delta avea 16 kg). Perioada de reproducere are loc dupa topirea gheturilor, adica in februarie-martie. Temperatura optima de hranire pentru stiuca este de 17-180C. Exista opt specii ale familiei Esox dintre care sase se gasesc in America de Nord. Dimensiunea minima a stiucii care poate fi retinuta este de 40 de cm.
Momelile folosite la pescuitul sportiv: In Delta cea mai eficienta momeala si cea mai des folosita este lingurita oscilanta. Rezultate bune se obtin cu woblere si linguritele rotative. O momeala recomandata in momentele de apatie ale stiucii, atunci cand nu musca la lingura este pestele viu.
Locuri de pescuit in Delta Dunarii - Caraorman: In general stiuca prefera apele limpezi si oxigenate, cu vegetatie bogata. Lacurile mai adanci Puiulet, zone cu adancimi mici si vegetatie cum ar fi japsele, canalele colmatate Suez, sau portiuni ale canalelor unde lipsa curentilor a dus la limpezirea apei Crisan-Caraorman.
Perioada de pescuit: In afara perioadei de prohibitie care incepe pe 1 februarie si tine aproximativ 2 luni stiuca se pescuieste tot timpul anului. Exista insa perioade cand este mai greu de gasit: de exemplu primavara cand sunt atinse cotele de inundatie si pestii patrund pe suprafetele mlastinoase, stiuca urmarindu-i in aceste locuri. In lunile de vara, datorita vegetatiei si a bogatiei puietului, stiuca nu prea este atrasa de lingurite: se prind in special marlite. In schimb toamna cand puietul se retrage la iernat si bradisul a cazut pe fundul apei, se prind exemplarele mari. Perioada optima pentru pescuitul stiucii este luna octombrie.
Sfaturi despre pescuitul stiucii.

Salaul - Stizostedion lucioperca

Denumire stiintifica: Stizostedion lucioperca Raspandire Raspandit in apele statatoare de ses si in Dunare, din care urca in cursul inferior al raurilor mari, coboara pana in Delta, intrand si in lacurile litorale usor salmastre.Descriere Are corpul fusiform, putin comprimat, acoperit de solzi mici; botul scurt, gura mare, terminala, inarmata cu dinti asezati in cate un rand pe fiecare falca si alti numerosi dinti pe cerul gurii. Coloratie: se recunoaste usor dupa dungile brune ce-i traverseaza spinarea cenusie, dupa aripioarele dorsale, aproape egale ca marime, stropite cu pete de culoarea dungilor de pe cap. Dimensiuni: in conditiile naturale de crestere, atinge in apele noastre lungimi medii de 40-70 cm si 1-2 kg greutate. Lungimea minima legala la pescuit este de 40 cm.

Comportament . Forma de apa dulce si usor salmastra, traieste in ape limpezi, cu curent domol si fundul tare, pietros si in special cu fund nisipos, intins sau format din scradis cu adancimi variabile. Isi alege locurile de panda in preajma obstacolelor naturale, printre ragalii, sub salciile scufundate, in apropierea digurilor de baraj, picioarelor de pod sau epavelor, uneori chiar sub maluri, urcand spre suprafata numai in urmarirea prazii. In primele stadii de viata se hraneste cu plancton. Catre sfarsitul primului an trece la viermi, larve de insecte si la pesti marunti.Adultii, mai lacomi decat bibanul, aduna de la fund si suprafata raci si broaste, dar in special pestele marunt de tot felul. Primavara fuge de apele tulburi si de fundurile cu mil. Reproducerea salaului are loc inaintea crapului, incepand cam din martie si dureaza pana pe la inceputul lunii mai, in dependenta stricta de temperatura apei. Apti pentru reproducere sunt cei care au atins varste intre 2-3 ani. femela depune in bloc cca. 50.000-300.000 icre lipicioase, de un diametru cuprins intre 0.80-1.50 mm, pa cere le depune in gropite mici construite dinainte pe fundul apei cu ajutorul cozii. Dupa 3-12 zile apar puii.

Tot timpul parintii stau in jurul lor, dar nu dintr-un instinct patern ci datorita excitarii "poftei" produse de substantele chimice emanate de icrele proaspat depuse sau de carnea proaspata a puietului plapand. Aceste pofte nu pot fi satisfacute deoarece parintii, in urma intoxicarii organismului in timpul elaborarii sexuale, cad intr-o stare de epuizare sexuala (anorexie genetica). O data cu dezintoxicarea treptata a organismului, anorexia dispare si cu ea si acel iluzoriu "instinct patern", icrele sau puietul cazand prada lacomiei parintilor (canibalism).
Dimensiune minima legala: 40 cm Unde gasim salaul De obicei salaul il gasim sub maluri, la circa 50 cm de mal si la adancimi ce nu depasesc 50 cm.Cele mai bune locuri sunt pe marginea bulboanelor, acolo unde apa este adanca si avem o discontinuitate in mal. De asemenea aproape la fel de bune sunt locurile din imediata apropiere a unui copac cazut sau cu ramuri in apa. In lipsa unui astfel de loc se poate incerca in mici dolii formate chiar si pe cursul principal al apei, mici intranduri in mal fie si de numai 0,5 metri adancime. Pescuitul cu undita. Folosesc o varga elescopica de 4 m, linie cu fir de 0,35, neaparat agrafa cu vartej, plumb culisant (de preferat olive), carlig triplu (ancora). Nu este obligatoriu, dar este de preferat, utilizarea firului textil (deoarece putem avea surpriza unei tiuci). Plumbul trebuie sa fie suficient de greu pentru a pastra pestisorul sub apa, altfel ar fi scos din apa de curent. Nu trebuie exagerat cu greutatea plumbului.Pestisorul se monteaza clasic, cu unul din bratele carligului introdus in partea dorsala. Pentru a evita asezarea pestisorului de-a curmezisul pe curent, carligul se introduce cam la jumatatea distantei intre cap si inotatoarea dorsala. Undita se monteaza in suport aproape de verticala, usor inclinata spre apa, daca pescuiesc la 50 cm sub apa, sau la 30-45 grade fata de orizontala, daca pescuiesc la adancimi mai mari.Nu folosesc semnlizatori. Se observa la varful unditei cind salaul apuca pestisorul. Trebuie lasat, tremuratul varfului nu este suficient.

Abia cand se observa tendinta unditei "de a pleca" este semn ca salaul a apucat pestisorul cum trebuie si s-a intepat. Drilul este palpitant cand salaul depaseste 2 kg. Pescuitul cu lanseta In zilele cu vant puternic pescuitul sub maluri nu are succes. Atunci salaul se hraneste la fundul apei. De asemeni, chiar daca vizez somnul, datorita limitarii numarului de lansete, renunt la momelile de somn in favoarea pestisorului viu. (Aceasta limitare a numarului de lansete nu este data numai de lege sau sportivitate, ci de banale motive practice. Cine a fost surprins de trecerea vreunei cioate cu trei lansete in apa stie ... Cine a avut captura mare intre alte doua lansete stie ...) Se poate prinde salau, cu lanseta, la montura grea, de fund. Plumb final, greu doar atat cat curentul sa nu "urce" montura pe mal. Forfac clasic, cu doua cirlige. Aici depinde de pestisorul folosit. Beldita are cea mai rezistenta portiune intre orbite. Boarta nu are zone mai rezistente. In primul caz folosesc carlig simplu, il introduc pe langa un ochi si il scot pe langa celalalt. In cel de al doilea caz folosesc carlig dublu, cu ambele varfuri introduse sub inotatoarea dorsala.Pestisorul viu Trebuie insa folositi pestisori cu solzi. Cu cat pestisorul este mai vizibil sansele sunt mai bune. Dintre pestisorii usor de procurat cei mai eficienti sunt carasii. Unii ar putea spune sa folosesc oblete. Avand insa in vedere ca obletele nu poate fi transportat viu (decat in recipienti speciali, cu hidrobion), iar de prins la fata locului nu este chiar asa usor la prima ora a diminetii, raman la acesti pestisori care rezista mult mai bine. Pana apuci sa prinzi un oblete soarele este deja sus, sansele la salau scad (dar cresc la avat)

Bibanul (Perca Fluvialitis) 

Denumire stiintifica: Perca fluvialitis
Raspandire :Foarte raspandit este intalnit in apele dulci si salmastre, in cele curgatoare pana in zona mrenei, dar mai ales in apele statatoare, unde nu trebuie sa infrunte curentul.

Descriere
Are corpul indesat, arcuit, mai inalt spre cap si mult mai gatuit spre coada, capul aproape conic cu botul scurt si gura terminala captusita cu dinti si ochi mari. Aripioara dorsala, formata numai din radii tari tepoase. Are corpul acoperit cu solzi mici, zimtati, adanc infipti. In apele noastre atinge lungimea medie de 15-30 cm si 100-350 g greutate. Coloratie: pe spate cenusie - verzuie cu reflexe metalice; laturile verzui cu reflexe aramii, burta plumburie albicioasa si cateodata galbena - palid. Pe laturile corpului se disting bine 5 - 9 dungi verticale de culoare inchisa. Prima inotatoare dorsala , la terminare are 2 - 3 pete inchise.

Comportament
Isi petrece prima parte a vietii in carduri, sute de bibanasi prezenti pretutindeni, ziua spre suprafata, noaptea spre fund, dar nu prea la adanc. Cand a atins o palma, rar cardul numara 20 de exemplare. matur, devine solitar. Nu face niciodata migratii, aciuindu-se langa tot ce este vertical sau in panta abrupta, in cotloanele din maluri, pe langa cocioace, printre radacini, in ochiurile din mijlocul stufariilor, sub pasarele sau
debarcadere, la orice confluente, oriunde se gaseste pestele marunt.
Se hraneste cu crustacei, moluste, larve de insecte si, in special, pesti de talie marunta ( plevusca), icrele pestilor si chiar semeni de ai lui.Se reproduce, cand a implinit 3 ani, pe la mijlocul lui martie ( daca apa are 10 - 12 grade ) si pana in aprilie. Icrele sunt depuse numai dimineata, la apa mica, cu vegetatie multa, fie sub forma de siraguri de margele marunte lungi de 1-2 m si late de 2-3 cm imbracate intr-un tesut gelatinos, fie sub forma unor ghemuri stranse bine, pe care le asaza aproape de maluri, pe pietre, pe bucati de lemn ratacite etc. Spre iarna, cardurile numeroase de bibani se retrag catre fundul apei, se hranesc putin sau deloc si in primavara revin la aceleasi obiceiuri. Dimensiune minima legala: 12 cm

Avatul (Aspius Aspius)

Fiind peste de apa dulce, poate fi intalnit: in Dunare, poate urca pe rauri si sa ajunga pana in zonele de deal, in raurile de apa salcie ale Deltei si chiar si in lacurile litorale.Descriere Corpul avatului este alungit, viguros, cu solzi mici bine fixati cu striuri, cu spinarea si muchia ventrala rotunjite, inotatoarea dorsala mai inalta decat lunga, taiata oblic si mult impinsa spre coada. Are capul conic, gura mare, larga, cu falca de jos arcuita in sus. Colorit: muchia spinarii bate in verde - albastrui, iar laturile si pantecele sunt argintii lucioase. Aripioarele ventrale au marginile roscate. Dimensiuni: in conditii normale, atinge in apele noastre lungimi medii de 30-50 cm si pana la 1 kg greutate.

Comportament
Traieste singuratic, in special in straturile superioare ale apei.
Se reproduce prin martie, in rauri, pe fund pietros sau nisipos unde femelele, cam in al cincilea an de viata, isi depun icrele - intre 80.000-100.000 icre. Se hraneste cu peste mic. Astfel, in ordinea preferintei: obletul, rosioara, platica, plevusca, iar in josul Dunarii, puietul de scrumbii. Nu refuza nici crustacei, moluste, viermi sau insecte.Perioada cea mai intensa de hranire este aprilie - octombrie. Primavara poate fi gasit in apropierea suvoaielor repezi, care aduc maruntisul luat de curent, dar si in zonele unde apa limpede din balta se intalneste cu cea tulbure a raurilor. Cand curentul este prea puternic prefera sa stea mai aproape de maluri. Vara, cand nivelul apelor incepe sa se echilibreze, avatul isi cauta locurile de vanatoare pe langa bancurile de nisip, la apa incalzita unde se aduna puietul, dar locurile preferate ramangurile de varsare in rauri sau in Dunare, ale garlelor si canalelor. Rar mai poate fi gasit in balti.Toamna, pe masura ce apele se racesc, avatul coboara spre fund, continua sa "muste", insa mai rar. Dimensiune minima legala: 30 cm